Caseta Tehnică
Sport Team Baia Mare – Fan Sport Baia Mare 5-1, victorie clară în meciul old-boys de la Valea Borcutului.
Sport Team Baia Mare a câștigat fără emoții, scor 5-1, meciul disputat joi, 16 aprilie 2026, împotriva echipei Fan Sport Baia Mare, într-o partidă old-boys desfășurată pe terenul din Valea Borcutului.
Gazdele au controlat jocul încă din prima repriză, intrând la pauză cu un avantaj de 2-0, după golurile marcate de Bogdan Bîrle și Florin Florea. Cu un lot mai numeros și mai bine organizat, Sport Team a impus ritmul și în partea secundă.
În repriza a doua, gazdele și-au confirmat superioritatea. Bogdan Bîrle a reușit dubla, iar Rareș Pop-Popescu și Alin Gavrilă au completat lista marcatorilor. Pentru Fan Sport, golul de onoare a fost înscris de Ștefan Reznek.

Un moment aparte al zilei a fost oferit la finalul partidei, când noul portar al echipei Sport Team Baia Mare, Alexandru Lovasz, a primit legitimația de membru cu drepturi depline din partea președintelui clubului, Ioan Marchiș.
Partida s-a desfășurat într-un spirit de fair-play, sub conducerea arbitrilor Marius Bărbuș, Patrik Bărbuș și Bogdan Șofineți.
La final, gazdele au respectat tradiția și au oferit tuturor participanților produse tradiționale și câte o bere, într-o atmosferă de prietenie.
Echipele:
Sport Team: Lovasz Alexandru, Edy Costin, Pop Ionuț, Gheighiș Daniel, Frenț Florin, Oșan Cristian, Bărbos Cristian, Mateaș Gheorghe, Lupșe Daniel, Coste Ciprian, Terec Vasile, Gavrilă Alin, Cardoș Marius, Bozîntan Sorin, Bîrle Bogdan, Rareș Pop-Popescu, Șimon Ionuț, Florea Florin, Dărăban Ovidiu, Lupuți Daniel și Cardoș Crinel.
Antrenor Ioan Marchiș.
Fan Sport: Sighiartau Nicolae, Silaghi Sebastian, Szilagy Rici. Ardelean Sorin, Sava Ionut, Habian Marius, Reznek Ștefan, Mare Mircea, Gherghel Adi, Durus Razvan, Rus Ionut, Popescu Nicolae, Gâlcă Andrei, Miheț Emil, Roşu Marius, Mureşan Ovidiu și Cârlan Marius.
Antrenor Reznek Ștefan.
Sport Team Baia Mare va juca următorul meci vineri, 24 aprilie 2026, împotriva echipei Smart Boys Baia Mare.
Details
| Date | Time | Ligă | Sezon | Full Time | OldBoys 2026 |
|---|---|---|---|---|---|
| aprilie 17, 2026 | 9:43 am | Old Boys | 2026 | 90' | ok |
Results
| Team | Goals |
|---|---|
| Sport Team Baia Mare | 5 |
| Fan Sport | 1 |

