Caseta Tehnică
𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟖 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐁𝐨𝐫𝐜𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬-𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚̆𝐬̦𝐮𝐫𝐚𝐭 𝐦𝐞𝐜𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐭𝐛𝐚𝐥 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐓𝐞𝐚𝐦 𝐁𝐚𝐢𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐀𝐒𝐂𝐎 𝐁𝐚𝐢𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞, 𝐬𝐜𝐨𝐫 𝟎–𝟏 (𝟎–𝟏).
La acest meci arbitrajul a fost asigurat de o 𝐛𝐫𝐢𝐠𝐚𝐝𝐚̆ 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐧𝐚̆ 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐥𝐞𝐚𝐧𝐚 𝐏𝐞𝐭𝐞𝐫, 𝐃𝐚𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐋𝐮𝐧𝐠 𝐬̦𝐢 𝐑𝐞𝐛𝐞𝐤𝐚 𝐆𝐡𝐞𝐢𝐠𝐡𝐢𝐬̦. La începutul meciului, prim-vicepreședintele echipei Sport Team și căpitan al echipei pentru acest joc, Cristian Bărbos, a oferit brigăzii de arbitri câte un buchet de flori, urându-le succes în conducerea partidei.
Partida a fost una foarte disputată, cu ocazii la ambele porți, dar și cu ratări mari 9 mai ales din partea echipei gazdă, prin Florin Florea de două ori, la scorul de 0-0.
Sport Team a avut un lot redus, după mai multe accidentări suferite în urma turneului de săptămâna trecută din Barcelona.(doar două rezerve).

Golul oaspeților a venit în urma unei nesincronizari a apărării echipei Sport Team, când Molnar Andrei a scăpat singur spre poarta apărată de Darius Mihuț și a inscris pentru (0-1 min 15).
Până la final, echipa gazdă a forțat egalarea, prin trei suturi consecutive pe spatiul porții ale lui Rareș Pop-Popescu, însă portarul echipei ASCO, Florin Ciocian s-a remarcat prin intervenții sigure, menținând avantajul minim.
Rezultatul este considerat unul echitabil, Sport Team felicitând echipa oaspete pentru jocul prestat si victorie.
𝐄𝐂𝐇𝐈𝐏𝐄𝐋𝐄:
𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐓𝐞𝐚𝐦: Darius Mihuț, Florin Frenț, Gheorghe Mateaș, Marius Cardoș, Daniel Lupșe, Daniel Luputi, Onișor Nicorec, Rareș Pop-Popescu, Cristian Bărbos(cpt.), Fane Dărăban, Gavrilă Alin, Bogdan Bîrle, Sorin Bozântan, Florin Florea si Cristian Oșan. Antrenor Ioan Marchiș.
𝐀𝐒𝐂𝐎: Ciocian Florin, Bogo Valean(cpt.), Adi Dumitras, Mircea Dumitras, Mihaila Marian, Molnar Andrei, Boghi Tiberiu, Azoiței Aurel, Romica Voievod, Condrat Gheorge, Petrusan Florin, Apan Vasile. Chirhulescu Cosmin, Berinde Vasile, Gelu Bar, Chelement Ciprian și Muruga Lucian.Antrenor Aurel Azoiței.
La final, așa cum se obișnuiește la meciurile amicale de old boys, echipa gazdă a oferit câte o bere tuturor participanților și platouri cu produse tradiționale de sezon.
𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐦𝐞𝐜𝐢 𝐚𝐥 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐞𝐢 𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐓𝐞𝐚𝐦 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐚𝐭 𝐯𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟓 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐞𝐢 𝐎𝐥𝐝 𝐁𝐨𝐲𝐬 𝐀𝐭𝐥𝐞𝐭𝐢𝐜 𝐁𝐚𝐢𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞.
Vezi mai puţine
Details
| Date | Time | Ligă | Sezon | Full Time | OldBoys 2026 |
|---|---|---|---|---|---|
| mai 7, 2026 | 11:29 am | Old Boys | 2026 | 90' | ok |
Results
| Team | Goals |
|---|---|
| Sport Team Baia Mare | 0 |
| ASCO CF Baia Mare | 1 |



